Tatiana Stepa ultima aparitie la emisiunea 100% Adevarat
Observati-i privirea! E deja conectata in astral... Fara cuvinte...
in povestea copacilor goi
scartaind intr-o singura usa
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenusa
doi copaci fara frunze pe drum
dupa cum ii priveste inaltul
doi copaci prin sarutul de scrum
aplecandu-se unul spre altul
nu mai suntem decat doi copaci
vor veni taietori sa ne tunda
vor lua crengi toti copiii saraci
pentru flacara lor muribunda
si chiar daca ma vei mai iubi
peste crivatul iernii ce vine
fara brate cu ochii pustii
n-am sa am ce intinde spre tine
spune-mi padure cu frunza rara
unde-i iubirea de asta vara?
nu stie iarna sa se indure
de noi copaciï fara padure
scartaind intr-o singura usa
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenusa
doi copaci fara frunze pe drum
dupa cum ii priveste inaltul
doi copaci prin sarutul de scrum
aplecandu-se unul spre altul
nu mai suntem decat doi copaci
vor veni taietori sa ne tunda
vor lua crengi toti copiii saraci
pentru flacara lor muribunda
si chiar daca ma vei mai iubi
peste crivatul iernii ce vine
fara brate cu ochii pustii
n-am sa am ce intinde spre tine
spune-mi padure cu frunza rara
unde-i iubirea de asta vara?
nu stie iarna sa se indure
de noi copaciï fara padure
Tatiana Stepa – Cântec pentru prieteni (versurile ii apartin iar poezia pare un fel de “Bun ramas” pentru cei care au iubit-o, un testament muzical …)
RăspundețiȘtergereVă las toate ce-au fost bune,
Dar şi cele ce n-au fost,
Vă las tot ce nu pot spune,
Nu mai are niciun rost.
Vă las dragostea pierdută
Şi tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai sărută,
Vă las dorul meu de voi.
R: Dar vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
Vă las drumul către lună
Şi copacii mei stingheri,
Vă las lupta mea nebună
Pentru viaţă până ieri.
Vă las lacrima cu care
Am dormit la căpătâi,
Vă las nopţile amare
Şi lumina mea dintâi.
R: Dar vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
Vă las gândul de pe urmă,
Să vă apere mereu,
Vă las iarba, cerul, marea,
Vă las tot ce am fost eu.
Vă las sufletul în palme,
Azvârliţi-l printre fragi
Şi iertaţi-mi voi povara,
Toţi cei care mi-aţi fost dragi.
R: Căci vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
http://www.trilulilu.ro/folkblog/fbee3267547a8e
RăspundețiȘtergereaici aveti fisierul audio.
triste..mare tristete...lacrimi...
RăspundețiȘtergerepierderea valorilor nu ne poate aduce nimic bun....
si cand vad ce asculta tinerii nostrii de astazi....offf....
@ gaby
RăspundețiȘtergereda... mare tristete. colegii ei folkisti si alti oameni de muzica sau chiar poetul Paunescu caruia ea i-a cantat versurile de atatea ori nu spun nimic. ce urat! plang admiratorii necunoscuti ei, insa cei care au concertat cu ea, care au cunoscut-o personal raman in tacere! f.f.trist. la fel si televiziunile. au dat moartea ei ca stire scurta si atat! pacat. sau poate asa trebuia sa plece Tatiana. in liniste, cum a trait, insa stralucitoare prin muzica lasata mostenire...
Prietena mea draga Roxi mi-a trimis prin e-mail poezia scrisa de Adrian Paunescu la aflarea plecarii Tatianei la stele, care, cu permisiunea ei, o voi posta aici:
RăspundețiȘtergereBocet pentru Tatiana
Se-aliniază ştirile atroce,
Sub care omul bâjbâie înfrânt,
Şi, Doamne, cum peste
această voce
Accepţi să pună un gropar pământ?
Neverosimil se întâmplă toate
Furtunile au rupt pe străzi copaci,
În toate casele de sănătate
Nu mai există loc, pentru săraci.
Asfixiaţi de epoca mizeră,
Ne amăgim că vom scăpa
în cer,
Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă
Şi taxe pentru ea ni se şi cer
De-a-ndoaselea e rânduit
destinul,
E greu şi pe pământ, şi sub pământ
Şi între noi ne măcinăm
continuu
Şi nimenea nu e de neînfrânt.
De-un timp încoace, farsa
ne îngână,
În permanentă stare de război,
Purtăm în palme propria ţărână
Şi ne mirăm că seamănă
cu noi
Şi, Doamne, se acutizează rana
Şi te-am ruga, ai grijă,
dacă vrei,
S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,
Punând pământ de flori
pe vocea ei.
Pe-aici, e o dezordine cumplită,
Mor tineri mulţi şi îi
petrec bătrâni,
E, poate, cea din urmă reuşită
A Mioriţei scăpătând la stâni
Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,
Furtunile au dărâmat păduri
Şi merge în pământ această voce,
De ce de ea nu vrei să te înduri?
Învaţă însăşi ploaia să
murmure
Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci",
Copacii rătăcesc fără
pădure,
Pădurea moare fără de
copaci.
07.08.2009
Adrian Păunescu
da,o gasisem si eu azi pe un site si am trimis-o unui amic bun care iubea muzica ei.
RăspundețiȘtergere