Gand...


luni, 24 ianuarie 2011

Blog de Blog 2010

Blog de Blog 2010 este concursul organizat de scriitoarea Lucia Verona. O initiativa minunata avand in vedere ca fiecare blogger are grupul sau de bloggeri la care comenteaza, schimba idei, combate...

1. Marele premiu: Salvati Romania

2. Blog artistic "O lume vazuta din interior"

3. Blog Jurnal "Incremenire in trecut"

4. Cel mai bun cititor/comentator sau "Cuvinte scrise pe petale"

  • Mira & Roxina (nu sunt bloggerite dar colinda cu drag lumea virtuala)

5. Cel mai bun blog de păstrare neintinata a memoriei

6. Cel mai bun Blog la:

b) secţiunea politic "Nu crede ce ti se spune, cerceteaza!"

b) sectiunea economic

7. Cel mai informat blogger

8. Cel mai simpatic blogger( bloggheriță)

9. Cel mai bun blog al unui ziarist obiectiv

10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri

11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică)

12. Cel mai bun blog de sport: nu ma intereseaza subiectul

13. Cel mai bun blog de muzică "Un sunet, o mangaiere si o soapta de iubire"

14. Cel mai combativ blog sau"Lupta unui justitiabil obisnuit cu sistemul corupt"

15. Cel mai activ blogger

16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri sau "Din strafundul constiintei colective"

17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.

18. Premiul de popularitate

  • tuturor bloggerilor care-si pierd zilnic ore din viata pentru a transmite informatii, impresii, creatii, bucurii, salutari celorlalti cititori ai blogosferei!

Este o leapşă ! A se lua ca atare!

UpDate 1: pentru cei care preiau leapșa

Cum va afla juriul care sunt blogurile nominalizate?

Toţi participanţii sunt rugaţi să lase într-un comentariu la această postare un link funcţional spre pagina cu nominalizări de pe propriul blog. (ex: http://numeleblogului.wordpress.com sau http://numeleblogului.blogspot.com etc.)

marți, 18 ianuarie 2011

Iubire inutila...@ Shanti


Ti-am daruit sacrificiul vremii rotunde
Si mi-am suspendat existenta mea
De existenta ta.
M-am cufundat apoi intr-o liniste absurda
Si asteptam.
Ce ?
De ce ?
Nici eu nu stiu ce si pana cand
Sau ce doream in fapt.


Astazi, mi-ai cerut sa inchid ochii

Si sa deschid palmele indreptate spre tine.
Deodata, mi-am simtit degetele arzand.
Am deschis ochii si…
In palme se nascuse
Fulgerul globular
Al indiferentei tale.

Aveau rost cuvinte ?
Reprosuri ?
Puneri in balanta a ce a fost
Sau ce va fi ?

Stoica, am strans indiferenta ta in palme
Si o mutenie sfasietoare
Isi aruncase mantia peste noi.
O lacrima mi se nascuse amara
Un zambet imi murise trist
Pe buzele uscate de neiubire.

M-ai lasat fara amprente, stiai ?
Astazi sunt o stare,
Starea de dispersie multicolora
A unui oarecare timp.

Si tot azi
Am inteles inutilitatea sacrificiului
Pentru tine.
Dar… nu e loc de regrete,
Ce-am facut ramane zidit
Intr-o cetate trainica.

Ce va fi ?
Simple supozitii :
Poate mie Universul
Imi va alina zbaterea
Spiritului iubitor
Intr-o alta zi
Diferita de aceasta.
Poate tie
Intr-o alta zi
Iti va darui
Ceva sclipitor pana la orbirea de sine
Si te va unge cu ulei de suspine
Si-ti va pierde cararile
Si-ti va inlantui norocul
Si-ti va fura vraja chipului
Pentru a te ingenunchia in umilinta
Pe care tu n-ai cunoscut-o inca
Si-abia atunci vei gusta durerea mea
Si vei cere iertarea pacatelor
Dar va fi prea tarziu…prea tarziu…
Si…. I N U T I L.

@ Shanti

vineri, 14 ianuarie 2011

marți, 11 ianuarie 2011

Interviu dat in 1995 de Maria Basescu - in prezent prima doamna a tarii

Preambul: Am dat peste acest articol din intamplare. M-am gandit ca nu ar strica sa-l public si eu aici deoarece imi releva in cel mai clar mod ca doamna Maria Basescu este in fapt imaginea fidela a poporului roman: modesta, lipsita de intelepciune, obisnuita cu jugul, cu saracia, depersonalizata pana si de proprii copii, lipsita de verticalitate, de idealuri, de nazuinte, visatoare, manifesta bucurii la micile placeri care si acelea ii sunt interzise dar nu cracneste, extrem de usor manipulata, impresionata, nerevoltata, multumita cu propria insignifianta ca mama si sotie. Cei care ies din aceste tipare sunt exact oamenii care ne conduc! Restul comentariilor devin inutile.

"Maria Basescu, sotia presedintelui Romaniei, este o prezenta discreta in peisajul politic. Aparitiile publice ale familiei prezidentiale ne-o infatiseaza pe Prima Doamna ca o femeie placuta, eleganta, pasionata de lectiile de echitatie, prezenta alaturi de sotul ei la petrecerile de pe Litoral, dansand in bratele lui sau aflata impreuna cu el in supermarket, la cumparaturi. Zgarcita cu interviurile, Maria Basescu vorbeste putin despre viata sa de acum si aproape deloc despre perioada de dinainte de mandatul prezidential al sotului ei.

In urma cu mai bine de zece ani insa, intr-un interviu acordat ziaristei Irina Cordoneanu pentru revista “Ochiul soacrei”, Maria a acceptat sa vorbeasca despre viata ei de atunci, despre familie, pasiuni si obiceiuri. Articolul publicat in toamna anului 1995, si pe care-l redam mai jos, evidentiaza aceeasi femeie placuta, discreta ca si acum, dar singura, trista si cu multe regrete.

De 15 ani sunt casnica. Nu am fost asa dintotdeauna. Cand m-a cunoscut sotul meu lucram in turism, pe Litoral. Si imi placea foarte mult, pentru ca totdeauna mi-a placut societatea, oamenii. Sa fie multi oameni in jurul meu. Mai tarziu am ajuns inchisa intre patru pereti. Am stat foarte mult singura. E adevarat, la inceput am incercat sa dau fetita la cresa, dar nu se adapta. Era mereu bolnava si nu manca. Asa ca am ramas acasa. Singura. Sotul meu pleca mereu pe mare. Imi amintesc cum, chiar la inceputul casniciei noastre, a fost nevoit sa plece pentru trei luni pe mare. Si eu plangeam, iar o vecina mi-a spus: "Taci tu, al meu e plecat de sase luni si nu stiu cand se intoarce." Asta a fost. Ma sunau si-mi spuneau: "Sotul dv. a trebuit sa plece. Dar fiti linistita, nu pentru mult timp, pentru doua saptamani." Parca asta era putin. Doua saptamani si cu doua saptamani, se aduna.

"Exprimarea mea e greoaie, fiindca mult timp am vorbit numai cu cainele"

Cand ati venit la Bucuresti?

In octombrie, anul trecut (1994). Pana atunci veneam numai sa spal vasele si sa fac curat. Vreau sa va spun ca este pentru a doua oara in 20 de ani de casnicie cand avem familia reunita. Prima oara a fost pentru 10 luni, din februarie ′90 pana in noiembrie acelasi an, cand sotul meu a fost ministru secretar de stat. Cand am venit la Bucuresti chiar am avut unele neintelegeri; eu si fetele, cand venea sotul acasa, ne duceam dupa el in birou. Si el se enerva. Isi lua dosarele si pleca in alta parte. Era obisnuit singur. Dar pe mine singuratatea ma apasa. Chiar vreau sa-mi cer scuze pentru felul in care ma exprim. Probabil ca ma exprim greoi. Asta pentru ca foarte mult timp am vorbit numai cu cainele. Veniti in Bucuresti, fara prieteni... am dat telefoane la Constanta si am vorbit cu rudele, cu prietenii de acolo. Asta vreo doua luni. Pana a venit nota de telefon, aproape 60.000. Sotul meu s-a suparat foarte tare. Asa ca de atunci am vorbit numai cu Dick.

Ce pasiuni aveti? Ati avut si unele pasiuni trecatoare?
Pasiunea mea de acum e tricotatul. Asa imi trece timpul mai usor. Iar despre pasiuni trecatoare ce sa spun? A fost o intamplare oarecum amuzanta in 1988. Am mers cu sotul meu in Belgia si acolo am avut televiziune prin cablu. Ma sculam la 6 dimineata si dadeam drumul la televizor si-l opream noaptea tarziu, pe la ora doua. Abia dupa o saptamana am iesit din casa si eram cheauna. Dupa un timp am inceput sa ma uit selectiv. Imi place sa dansez, dar de mult, de foarte mult timp n-am mai avut cu cine. Asa ca am si uitat, probabil.

Puteti alcatui o rubrica a regretelor privind viata dv.?
Da, regret ca n-am mai putut lucra. V-am spus, imi placea compania, agitatia. Oricum, acum e prea tarziu. Dupa o pauza de 15 ani e greu sa-ti reiei activitatea. Mi-am iesit din mana, cum se spune. Adevaratul meu regret e ca nu am mai avut un copil. Cum tot am fost casnica, macar sa mai fi avut un copil pe langa cele doua fetite. Dar nu s-a putut, sotul meu fiind atat de mult plecat.

Cum descrieti o zi obisnuita din viata dumneavoastra?
In fiecare zi ma scol la ora sapte pentru a pregati cafeaua sotului meu. Apoi pregatesc micul dejun si plec la piata. Cand ma intorc, gatesc. Eu gatesc in fiecare zi, pentru ca sotul meu nu mananca de doua ori acelasi fel de mancare si, apoi mai sunt si fetele: una vrea supa, alta ciorba si tot asa. Pe urma masa de pranz si atunci chiar e o nebunie. Fata cea mica vine de la scoala, cea mare pleaca la scoala, cateodata vine si sotul sa manance. Dupa-amiaza fac curat. Vedeti si dumneavoastra, casa asta e prea mare numai pentru mine. Sunt si trei dormitoare sus... in fiecare zi trebuie sa fac curat. Mai trebuie sa-l scot si pe Dick la plimbare... Seara ma uit la Actualitati. Macar vad ce se spune despre sotul meu sau despre partid. In plus, in unele zile spal, iar in altele calc. E foarte multa treaba.

Cum va distrati? Mergeti la film, teatru sau la cumparaturi? Ce faceti in vacante?
Am fost de cateva ori la film. Anul acesta am fost si la o terasa: o data. Asta s-a intamplat la Constanta. Cand ma duc acolo vin prietenii, rudele sa ma viziteze, asa ca am fost o data cu finuta mea la o terasa. Imi place sa merg la cumparaturi, dar numai cand am bani, si asta inseamna in primele doua zile dupa ce ia sotul meu leafa. Altfel nu merg, mi se pare ca toata lumea se uita la mine, stie ca nu am bani. In concedii e frumos. Mie imi place la mare, sa ma bronzez, dar sotului meu nu-i place sa stea la plaja. Asa ca mergem la munte. De regula stam mult, sotul meu a avut trei concedii lungi. Am avut si bani, asa ca am stat cate o luna, chiar mai mult, la munte. Stam la cabana pentru ca la hotel am avut probleme cand erau fetele mici. Vecinii se plangeau de zgomot.

Cum va descurcati cand sotul vine acasa obosit sau nervos?
Trebuie sa fiu toleranta. Sa-mi vad de ale mele si mai ales sa nu-l cicalesc, sa nu-l sacai. La noi in familie exista mentalitatea ca femeia trebuie sa stea la bucatarie. Sa va povestesc ceva. Cand era mai mica, fata mea cea mare a venit acasa foarte uimita si mi-a spus: "Mama, unchiul Vasile spala vasele." Se mira pentru ca pe sotul meu nu-l vazuse niciodata facand treaba. Cea mica, ea tinea mereu cu taica-su, a sarit ca arsa: "Cum, nu-ti aduci aminte, anul trecut, cand tata a venit acasa cu o plasa de paine?"

"Acum, ca fetele au crescut, ma simt oarecum inutila"

Cum este, ca mama, cand copiii se fac mari?
Ce sa va spun, acum, cand fetele s-au facut mari, ma simt oarecum inutila. Sau poate ca nu e cuvantul cel mai bine ales. Cea mare are 18 ani si cea mica 15. Le-am propus deunazi sa mergem la plimbare si cea mica mi-a spus: "Cum sa mergem? Daca ma vede cineva cu tine?" Dar cand am vazut-o ca are trei cercei in urechi... Cand si i-a pus nu stiu. Daca o atingi cu un deget tipa ca din gura de sarpe, dar trei gauri in urechi si-a facut. Am rugat-o sa nu mai poarte ghete, ca nu-i sta bine. Am implorat-o, am si plans. Pe urma am certat-o, am incercat sa o si bat. Dar ea e solida, a facut inot de performanta, si m-a impins - ca sa se apere - numai cu doua degete. Si m-a dat de perete.

Ce facea Basescu in 1995

In anul 1995 Traian Basescu era deputat in Parlamentul Romaniei din partea Partidului Democrat si indeplinea functia de vicepresedinte al Comisiei de Industrie si Servicii. In acelasi an si-a adus la Bucuresti familia, compusa din sotia lui, Maria, cele doua fiice, Ioana (18 ani) si Elena (15 ani), dar si cainele Dick, un Boxer dresat, cumparat dupa ce le fusese pradata casa.

Lucrurile s-au schimbat radical

PRESEDINTELE FACE CUMPÅRÅTURI

In casa sotilor Basescu responsabil cu aprovizionarea e azi prese-dintele, care poate fi vazut din cand in cand la supermarket cu un carucior, alegand pe indelete, dupa necesarul de provizii facut de Maria Basescu, legume, fructe, carne.

Traian Basescu pare ca incearca astazi sa se revanseze pentru toata perioada de singuratate pe care a traversat-o sotia sa. Vara, aproape in fiecare weekend, Maria Basescu se afla pe Litoral impreuna cu sotul ei. Cei doi prefera statiunile Neptun si Olimp, unde ies seara la terase, se fotografiaza cu toti cei care-i solicita, asculta cantecele lui Gheorghe Gheorghiu si danseaza in aplauzele celor de fata.

ADIO, SÅRÅCIE!

In prezent, familia Basescu locuieste intr-o vila de protocol in care le e asigurat tot confortul si au personal specializat pentru menaj. Maria Basescu petrece o parte din timp in actiuni de caritate sau cu familia. Are in permanenta la dispozitie o masina cu sofer si doi sepepisti care o insotesc oriunde. Familia Basescu a locuit o vreme intr-un apartament de lux situat intr-o zona centrala din Capitala, apoi in alta vila, aflata la periferia orasului.

NU MAI ESTE CASNICÅ

In urma cu cativa ani, Maria Basescu s-a lansat in afaceri si a devenit actionara impreuna cu Mircea Basescu, fratele actualului presedinte al tarii, la o firma ce s-a dovedit profitabila. Ea s-a ocupat cu interes de bunul mers al afacerii chiar daca avea numai 20% din actiuni. In urma cu cativa ani Maria s-a inscris in PD, ca si cele doua fiice ale sale.

SE INTELEGE CU FIICA CEA MICÅ

Impreuna cu fiica ei cea mica, Elena, Maria Basescu petrece in fiecare zi o ora la scoala de echitatie. Elena Basescu e un manechin apreciat si de curand si-a inceput cariera politica. In urma cu doi ani a terminat o facultate cu profil economic si s-a inscris la masterat. Astazi, intre mama si fiica pare sa se fie instaurat o armonie deplina.

Azi Maria Basescu petrece zilnic o ora la Scoala de echitatie de la Baneasa. Acum doi ani a primit cadou de la sotul ei un cal de rasa, pe care l-a botezat Rasfat si care l-a inlocuit probabil in sufletul ei pe cainele care ii fusese odinioara confident. Suma vehiculata in presa pentru achizitionarea lui Rasfat e de 2.000 de euro. “E calul meu de suflet”, spune Maria. “Cand l-am vazut prima oara era o zi insorita, cu cer alb. A fost ca dragostea la prima vedere!”.

Sursa: Libertatea

marți, 4 ianuarie 2011

Hoitarii de FĂNUŞ NEAGU

Merita citit de toti romanii care mai gandesc romaneste si care n-au sufletul pervertit de ura, invidie, nimicnicie. Merita citit si pentru a intelege cum sunt alti romani de langa noi. Merita sa ne intrebam daca in tarisoara asta mai exista o farama de respect pentru valoare, moarte, viata, morala, idei, sacrificiu? Merita sa ne intrebam daca patriotismul n-a cazut in desuetudine? Merita sa ne intrebam ce cautam in tara asta plina de hulpavi, hoitari, prostituate, trepanati, hidosi spiritual?

Mi-e rusine si mi-e greata ca in tarisoara asta dezbinata de atatea interese personale, exista romani ca cei exemplificati in articolul lui Fanus Neagu pentru care eu, o biata femeie, mi-am pus viata in pericol in '89! Din aceste motive si inca o mie, nu ma mai incearca nici un sentiment de patriotism, n-am nici o mila fata de nimeni, nu port nici o mandrie de roman pentru ca mi-e sila sa stiu ca langa mine respira si traiesc pe picior mare asemenea specimene jalnice. Daca ar fi exceptii, n-ar fi o problema, dar s-au generalizat. Asta e mare problema cu care se confrunta societatea romaneasca! Noi suntem toti de vina ca le-am permis acestori scursori sa urce in varfuri! Pana nu ne vindecam de boala asta, nimic nu se va schimba in Romania!


"Observ, plin de furie, că, de la o vreme, ori de cîte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gîndirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.

Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvîrlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avîndu-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vîrtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus-pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar pînă acum mi-erau total indiferenţi.

I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei, pe care i-am iubit o viaţă întreagă, şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii, chiar în ziua cînd îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însîngera zilele cînd ne e sufletul cernit, mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sînteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu - gusturile nu se discută, nu se amendează - dar sînteţi de-a dreptul ticăloşi cînd voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.


Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de cînd a dat în pămînt şi pînă a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întîmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sînt dator s-o spun, în chip excelent, operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: "Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei, împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi pe şovăielnici". Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sînt. Pe cînd tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea "opere", tatăl lui Mihai Ungheanu ara pămîntul în arida cîmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.

Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.

Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori, cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris cînd n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atît de mult îl urăşti, încît îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sînt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.


Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole... ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a Comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru.

Bătrînii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decît să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decît arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua cînd un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mîna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sînt oameni care lăcrimează!


În anul 1948, cînd tatăl dumitale ţinea o strînsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzînd la numele de Ion Vitner, şi care-l avea asistent - ţin'te bine, neică! - pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca. Cînd mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rupe un braţ, un rîu sau un codru.

Norocul acestui pămînt este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală."