De fiecare dată când iubise o femeie – oho, şi iubise destule femei! – îşi tatuase numele ei pe corp. Astfel încât, la un moment dat, privindu-se în oglindă, descoperise un dicţionar al numelor proprii printre care trecuse căutând iubirea adevărată.
Într-o zi, după ani îndelungaţi de aşteptare, marea dragoste îi bătuse la uşă. Fericit, alergase într-un suflet pentru a-şi tatua şi numele ei, însă nu mai avusese unde să-l scrijelească. Şi atunci, supărat pe întârzierea prelungită, trântise uşa în nas unei iubiri perfecte. (Cristian Lisandru)
ce frumos...dar trist....:(
RăspundețiȘtergerenu e deloc trist. a fost un gest de nervozitate motivata. obosise sa astepte atat! era prea tarziu! prea tarziu...
RăspundețiȘtergereO FI FOST MOTIVA MAI SHANTI MAI,DAR SA AJUNGI LA FINAL,OBOSIT SI SINGUR..NU-I TOTUSI TRIST?...:p
RăspundețiȘtergere@ gaby
RăspundețiȘtergereda, e trist sa ajungi singur la batranete...dar...asa e viata! intotdeauna cineva ramane singur, doar daca nu mor amandoi odata.
iti zic o poveste: bunicul meu, mare don juan, avea "n" iubite. pe la 70 de ani intentiona sa divorteze de bunica! noi credeam ca glumeste, dar el era serios. vroia s-o lase ca-i furase inima o vecina grasa si oribila, dar cu vreo 20 de ani mai tanara ca bunica (care fusese miss Bucovina in tineretea ei)!!! dupa lungi discutii, a invins moralitatea. asa ca, bunicul a renuntat la divort. nu mult dupa acest incident, moare bunica. daca initial i se parea ca viata i-a rezolvat de la sine problemele, intorcandu-se rapid la iubirea lui, iata ca dupa vreo 4 luni, a realizat ca nu e ce pare a fi si ca acea femeie nu o depaseste cu nimic pe bunica. s-a retras in casuta lui mica si a suferit de singuratate ca un caine. isi dorea sa moara. nu mai putea trai fara bunica. cu toate ca era perfect sanatos (arata ca un sportiv si nu-i dadeai mai mult de 50 de ani la varsta de 76) avea o singura problema cu prostata. doctorul a spus ca poate rezolva totul printr-o simpla operatie si s-a mirat cat de tinere si sanatoase erau celelalte organe. bunicul a refuzat operatia! dorea sa fie alaturi de bunica. si, in vreo 6 luni a murit. a murit impacat. se reintalnise cu ea in ceruri.
Ovidiu Drâmba spune că un bărbat iubește o singură dată în viață. Toate celelalte femei sunt, de fapt, raportate la cea pe care a iubit-o.
RăspundețiȘtergereCe părere ai de această afirmație?
Eu cred că toată viața tânjim după iubire. Unii o găsesc mai repede, alții mai târziu sau niciodată. Iubirea este un suflet destinat să trăiască în două corpuri. Eros este cel care vindecă, prin iubire, nefericirea și singurătatea ființei umane. Alergăm după refacerea originară a androginului. Androginul este întregul, unitatea primordială, paradisul recâștigat, Yin și Yang, soarele și luna, cerul și pământul, ziua și noaptea.
O poezie sugestivă care transpune acest mit este ”Cuplu” de Ana Blandiana. Iți redau câteva pasaje:
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Invă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Și molipsindu-l lent, prea lent cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Și va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată pe vecie,
Cât o cocoașă.
In literatură, există trei ipostaze ale iubirii:iubirea-inițiere( mitul Zburătorului), iubirea-pasiune( Tristan și Isolda), iubirea tragică( Romeo și Julieta)
Este emoționantă povestea bunicului tău.
Din păcate, oamenii aleargă după himere, se plictisesc și se aventurează în iubiri trecătoare care nu le aduc decât nefericire. La final, constată, cu regrete tardive, că iubirea era aproape, era lângă ei...
Doamne ce poveste...
RăspundețiȘtergereun fel de a spune"nu pretuiesti ceea ce ai,decat atunci cand pierzi"
multumesc Shanti ,pentru raspunsurile tale frumoase>:d<
@ mira
RăspundețiȘtergereeu am iubit de mai multe ori in viata si de fiecare data a fost altfel. nu am raportat niciodata o iubire la o alta iubire pentru ca intotdeauna am ales iubirea-pasiune Tristan si Isolda! e adevarat ca iubirea se poate stinge pentru ca ea este ardere si arderea nu e vesnica! dar atunci cand iubesc, iubesc cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata mintea (sau aproape toate, imi pastrez f.putina ratiune pt ca vreau sa traiesc totul intens). mai stiu ca iubirea nu poate fi vesnica, ci se estompeaza in timp, dar ramane restul, in cazul in care atractia n-a fost doar carnala. nu pot iubi frumusetea fizica. la mine iubirea vine pe dictonul " impresioneaza-ma cu mintea si spiritul tau si sunt a ta cu totul". inteligenta ma excita, daca pot sa spun asa. inteligenta este cea care imi aprinde prima stea in suflet. apoi mai caut si alte stelute. daca nu le gasesc, totusi inteligenta nu poate ramane singura. vreau sa simt pasiune si in celalalt, sa simt respect, nu suport sa-mi spuna "Te iubesc" ci sa-mi demonstreze asta, sa ma surprinda cu lucruri frumoase, sa se joace...cam asa sunt eu si acest tip ma fascineaza.
iti multumesc pentru poezia minunata a Anei Blandiana si iti doresc sa ai parte macar de jumatate din iubirea pe care am cunoscut-o eu. am fost si sunt iubita, am iubit si iubesc. nu cred ca as putea trai fara iubire si fara muzica. :))
@ gaby
ti-am relatat o banala poveste de viata. da, de multe ori am constatat ca oamenii ii pretuiesc pe ceilalti abia dupa ce pleaca! nu neaparat in moarte, plecarea poate di materiala, definitiva sau chiar detasare completa chiar daca cuplul inca fiinteaza! doamne, a fi singur in doi mi se pare cel mai mare blestem al iubirii. si sunt o multime de oameni care gusta aceasta amara singuratate in doi!