Gand...


joi, 3 iunie 2010

O moarte ca oricare alta....

Astazi ma gandeam sa scriu despre iubire, dar s-a intamplat ceva si am schimbat subiectul. Mi-a murit o vecina. O femeie trecuta de 80 ani, 2 clase dar... foarte inteleapta. Cand am aflat vestea am simtit un gol in stomac. Pentru prima oara in viata am avut o revelatie despre moarte: vesnicie, necunoscut si imposibilitatea de a o mai vedea vreodata pe persoana respectiva. Asta doare rau, rau de tot. Nu-i mai auzi glasul, rasul, dojana, nu-i mai vezi ochii, palmele... Of, of...

In toamna, mi-a murit o alta vecina. O Doamna in adevaratul sens al cuvantului. Obisnuiam sa spun ca dumneai zbura nu mergea pentru ca nu-i auzeam niciodata pasii. Fusese economista la o banca, avea un picior de lemn (la 12 ani calcase din greseala pe un obuz neexplodat in timpul razboiului), celibatara si foarte simpatica. Avea o familie mare care o iubea mult. Era singura vecina cu care puteam sta la discutii ore in sir fara sa ma plictisesc. Era o enciclopedie umana, citise mult si avea darul de a tolera pana si pe cei mai nesimtiti si mojici oameni. Strategia ei: ignorare totala. Mi-e greu sa-i urmez exemplul. Eu sunt mai dinamica si mai exploziva. Daca ma enervez, urlu, tip, arunc .... Nu injur. Macar atat pot face :))

Am scris despre cele doua suflete ridicate la cer cu tristete. Cu siguranta ma voi obisnui greu fara ele. Mi-au fost tare dragi, dar... moartea nu intreaba...

Restul vecinilor ramasi in viata sunt niste jeguri umane. Si astazi m-am intrebat: de ce Dumnezeul asta (daca ar fi) ne rapeste dintre noi in special pe oamenii buni si ni-i lasa pe cei rai? De ce asa? Sa inteleg ca e mai bine sa fii al dracu ca o duci mai mult? Sa inteleg ca e mai bine sa fii bandit, hot, nemernic, criminal? Barem stii c-ai trait ca un rege, te-ai distrat cum ai vrut, ai calcat pe cadavre, ai facut compromisuri ca sa-ti mearga bine, ai fost fericit .....pentru ca, nu-i asa? cu o moarte toti suntem datori!

Nu mi se pare fair. De mult nu mai cred in Dumnezeu. M-a dezamagit de prea multe ori si pana la urma am inteles esenta credintei si a religiei: manipularea constiintelor celor sarmani si saraci cu duhul care, culmea, si astazi mai cred ca daca aici sunt vai mama lor, in ceruri se vor lafai in palate :))







Fie ca spritele voastre
sa ramana vesnic in lumina!

3 comentarii:

  1. Sa le fie tarana usoara, acolo unde sunt!
    Stiu cum este. Stiu sentimentul. L-am trait cand mi-au murit parintii- tineri. Apoi un bun prieten, pictor, proaaspat primit in Uniunea Artistilor Plastici. Si mai apoi, cea mai buna prietena.
    Este groaznic sentimentul pe care il ai, cand intelegi ca maine nu mai sunt.
    Stii care este marele nostru avantaj? uitarea, fie ea, doar temporara..
    O noapte buna iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Gina

    Mie mi-a murit tatal cand aveam 15 ani, dar nu realizasem atunci chestia asta de acum! O fi vorba de ... maturitate? Poate astazi constientizez mai mult si ma cutremur? Nu suntem nimic, nimic. Ramanem o vreme niste amintiri (in cazul in care am lasat o dara in urma) apoi... vom disparea de tot odata cu oamenii care vor muri si ei... Ingrozitor.

    Si daca totul este desertaciune, de ce atata rautate? Asta n-am sa inteleg...

    @ tavi

    sa-i fie tarana usoara. oare? macar de-ar fi sufletul nemuritor... ca parca am inceput sa ma indoiesc si de asta...

    RăspundețiȘtergere