Gand...


marți, 20 aprilie 2010

Cad ganduri...@Shanti


Cad ganduri
Dezlipindu-se dureros de stele.
Obosite. Inlacrimate.

Cad ganduri.
Unele colorate,
Altele negre.

Cad ganduri.
Unele stralucesc ziua,
Altele stralucesc noaptea.

Cad ganduri
Si odata cu ele
Se sfarama si viata mea.

Cad ganduri...

@Shanti

7 comentarii:

  1. "Cad ganduri
    Si odata cu ele
    Se sfarma viata mea..".superba poezia ,o saptamana minunata :)
    p.s.ai o dedicatie muzicala.
    Shanti nu sunt trecut in blogroll?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Shanti, viata nu se sfarma.


    Curge.

    Ne doare ca timpul este necrutator, dar este legea firii.

    Iti doresc ganduri senine!!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Tavi, zi-mi tu ce blog sa-ti trec aici? Nu ala de pe wordpress, ca acolo e alta chestie. Ai unul poetic sau literar, filme, artistic? Daca da, da-mi link si te pun.

    Mersi pt dedicatii! Esti un dulce.

    @ Gina

    Pentru mine viata se sfarama. De ce? Ca e sticloasa. Depinde de interpretare. Nu o confund cu timpul ci cu obiecte facute din viata. In viziunea mea e sticla multicolora. De aceea se sfarama, se sparge... Si daca curge, n-ar fi nici o problema. E acelasi lucru. Curge inutil, se risipeste...

    Nu timpul e problema aici. E clipa in care am ajuns sa prind viata. E vorba de fiintarea clipei in care nu ma regasesc. M-am nascut prea devreme. Atat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ganduri profunde si luminoase vin mereu de la tine. Lasa-ma sa cred ca nu viata ta se sfarma, poate doar un vis, un vis neimplinit.
    Trebuie sa treci si peste aceasta stare, care-ti macina sufletul si parca-ti ucide speranta. Sunt convinsa ca te vei ridica, trebuie doar sa vina din tine acea putere si dorinta. Te imbratisez, ma gandesc la tine si iti trimit o particica din puterea mea interioara...

    RăspundețiȘtergere
  5. @ roxana

    stii, ma gandeam azi ca viata este creatie. tot ce este creatie este muritor... uneori omul se naste prea devreme, alteori prea tarziu... e dureros sa te risipesti mai ales cand ai ce darui. poate ca unii se multumesc sa faca umbra pamantului, altii vor sa arda ca o torta, altii vor sa domine, sa mistuie, sa ucida, sa trezeasca umanitatea, sa o intuneceasca... depinde de fiecare...

    Nu sunt la pamant ci ma sfaram, ma pierd inutil precum izvorul in pamanturi... cu diferenta ca izvorul uda pamantul sa-l tina in viata... :))

    Mersi pt gandurile tale luminoase. Mereu ai stiut sa-mi administrezi tratamentul cel mai bun :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamne, Shanti,
    si eu ma gandesc, adesea, ca m-am nascut mult prea devreme. Sau ca n-am stiut sa prelungesc, cumva, clipele, zilele, noptile, anii.
    Ma intristez, deseori, plang, apoi imi zic ca nimic nu se poate schimba. Nu pot intoarce nimic. Fur!Atat imi ramane.De la cine? Din timp. Iau cat pot. Cand il pacalesc..

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Incertitudini

    eu stiu daca furi? stii, timpul nu-l poti pacali. nici viata. nici moartea. e un fel de joc de-a v-ati ascunselea... la final tragem concluziile si constatam atunci cine pe cine a pacalit :((

    e bine sa traim clipa - carpe diem! da. asta incerc si eu. de aceea zic ca as vrea sa ard ca o torta. puternic si luminos. as mai fi vrut sa las ceva solid in urma mea. sa fiu eu o revolutie. probabil ca cer prea mult de la timpul vietii mele!

    ieri imi spuneam ca as vrea sa uit mersul pe pamant printre dobitoace si sa raman doar cu zborul. macar sus, acolo sus...sus de tot, inspir aerul libertatii!

    RăspundețiȘtergere